Reproduceri tablouri

 Reproducerea academică a unei lucrări de artă.

reproduceri tablouri picturi
reproduceri tablouri picturi

O lucrare de artă poate fi pictată manual în tehnica ulei pe pânză ca și copie, după o lucrare originală ca și replică sau ca o lucrare interpretată doar pictând suprafața locală urmată de uscare care este minim două zile, degresarea locală unde a fost pictat, repictare și așa mai departe straturile putând ajunge cu glasiurile finale până la 60 de operațiuni repetate. Calculând doar intervalul repetitiv se constată că este imposibil doar tehnic a face o reproducere foarte repede. Cu cât sunt mai multe personaje acest procedeu se prelungește. Lucrările care au caracter de copie respectă întocmai imaginea lucrării precum și tehnica picturii și a operațiunilor pe care pictorul le-a efectuat Pictură pe pânză interpretată după lucrarea originală iese de sub incidența copiei, artistul putând interveni cu imagini și tehnici proprii celor care au stat la baza conceperii tablouri original Reproducerea unei lucrări de artă presupune câteva cerințe și anume: – schița pregătitoare a lucrării trebuie să fie întocmai cu cerințele lucrări – artistul trebuie să stăpânească foarte bine desenul pentru a executa o lucrare profesionistă – artistul trebuie să pregătească culorile conform vechilor teorii – artistul trebuie să respecte operațiunile tehnice de pictură pentru fiecare perioadă în parte – artistul trebuie să aibă cunoștințe asupra tehnicii de lucru, a pictorului asupra a cărei operă sa aplecat a o reproduce – artistul trebuie să respecte pensulația conform temperamentului artistului a cărei operă sa aplecat a o reproduce – Studiul comportamental și conceptual asupra operei artistului – Cunoștințe temeinice asupra paletei artistului Reproducerea academică artă și îndemânare Reproducerea academică a unei picturi este adresată cunoscătorilor, iubitorilor de artă care nu pot avea lucrarea originală sau care să fie o lucrare cu valoare în timp și spațiu

Reproduceri tablouri picturi clasice
Reproduceri tablouri picturi clasice

Reproducerea lucrărilor de artă a fost metoda prin care artiștii vremurilor învățau tehnici variate de lucru și căpătau îndemânare pentru a se raporta mai apoi asupra operei lor de artă. Aceasta se făcea în vechime în muzee, iar mai recent tehnica digitală, albumele de artă care au o calitate excepțională oferă detalii extraordinare asupra picturilor universale. Desenul Desenul reprezintă condiția prin care un artist poate merge spre excelență. Un cunoscător al desenului va simți forma, culoarea întocmai cu cerințele unui artist. Orice reproducere are ca prim pas înainte de documentarea propriu zisă asupra operei artistului executarea desenului pe suprafața pânzei. Culoarea Culoarea este cea de-a doua operațiune tehnică. În cazul lucrărilor clasice după desenul propriu zis maeștri modelau formele prin culoare după cum urează:
Rembrant folosea un grund cenușiu de culoarea ardeziei peste care trasa formele cu o culoare aurie brună transparentă foarte închisă pentru a da căldură și adâncime compoziției. Peste acesta picta cu culori vâscoase prin tușe ferme. Pensulația este rezultanta temperamentală a artistului pictura fiind o muzică în culoare. Adesea lucrările sale au rezonanța muzicii lui Bethoven.
El Greco executa desenul cu linii tari pe un grund alb de clei acoperit după uscare cu un grund de culoare brună. Modelarea formelor o făcea cu alb în locurile luminoase și în semitonuri brunul rămânea intact. După ce se usca această preparație urma pictarea locurilor lumminoase larg și opac într-un ton mai deschis decât în primele amestecuri de alb ținând cont că la terminarea lucrării mai ales glasiurile sunt acelea care dau operei tonul și adâncimea umbrelor eboșei și apoi acelea ale picturii care urma să fie făcute în tonuri transparente dintr-o dată
Rubens este pictorul preferat al artistului ca pictor universal, pictor după ale cărui opere a executat studii care au ajutat la dezvoltarea artistică a acestuia.

Răpirea fecioarelor reproducere după Rubens
Răpirea fecioarelor reproducere după Rubens

Spre exemplu . Rubens folosea un grund alb de clei care nu absoarbe uleiul, acesta simplifică traducerea umbrelor brune punând pe toată suprafața grundului alb o culoare brună deschisă transparentă pe care trecea desenul sau îl făcea pe grund alb după care suprapunea umbrele principale și marca locurile pentru tonurile închise (neexcluzând albastrul) cu aceeași culoare brună transparentă evitând să-l închidă la culoare. Aplică glasiurile cu păstrarea umbrelor închise și apoi urma pictarea cu tonuri locale ( a la prima). Exemplu picta în partea brună în ton local mai deschis iar semitonurile erau trasate în culori cenușii albastre peste care se punea glasiul și lumina finală în pastă groasă. Umbrele erau ușor pictate fără a introduce ceruză pentru a nu strica transparența, auriul ton și căldura umbrelor.
reproducere tablou grigorescu

Reproducere tablou studiu după Nicolae Grigorescu demonstrație realizată în cadrul taberei de pictură din Sovata 2007

Grigorescu este pictorul român preferat al artistului, pictor ale cărui opere au fost idealul artei plastice atât prin compozițiile cu personaje cât și peisajele tratate de Grigorescu cu o simplitate debordantă însă cu o profunzime complexă.

grigorescu caruta cu coviltiir
grigorescu caruta cu coviltiir

– Pictorul Nicolae Grigorescu folosea un grund alb de clei peste care așterne un grund brun auriu . Conturul era executat direct cu culoare închisă peste care așternea culorile locale în pastă a la prima. La final punea accentele lucrării prin pastă groasă luminoasă aplicată cu șpaclul. Timpul de execuție Timpul de execuție în realizarea unei reproduceri variază de la o lucrare la alta și aceasta poate fi de la 30 zile pentru o lucrare mai simplă o lucrare care are un grad de dificultate ușor sau mediu și poate ajunge la 90 zile poate chiar mai mult pentru lucrări mari care conțin multe personaje decoruri dificile și bogate în ornamentație. Vechii maeștri lucrau o lucrare clasică cu personaje multe și decoruri bogate în câteva luni până la un an și chiar peste. Pictura a la prima era executată în câteva zile de marii maeștri, uneori executau schițe de mici dimensiuni pentru a surprinde momentul zilei, emoția care mai apoi era aprofundată în atelier pictorii elaborând lucrări mai mari care erau finalizate în săptămâni sau luni de zile în funcție de dificultate.
Prețul

Prețul unei lucrări de pictură reproduse este calculat în funcție de gradul de dificultate al lucrării, timpul de lucru necesar execuției acesteia precum și a numărului de personaje din lucrare. Ex. O lucrare cu puține personaje sau minimalistă nu poate avea niciodată un preț egal cu o lucrare de aceeași dimensiune însă care are mai multe personaje.

 

Reproduceri tablouri official web site Citește mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s